Această expresie se referă la acele folosite în principal în ceasurile clasice.
Acestea sunt caracterizate prin forma lor elegantă și atemporală, precum și prin gaura mică de la
capătul lor, standard aproape neschimbat pînă astăzi.

Pentru a da pieselor din oțel albastrul temperat și sensibilitate, este nevoie de o mare experiență.
Piesele care trebuie albăstrite sunt încălzite într-o tigaie mică pînă cînd oțelul devine albăstrui, la aproximativ 300 de grade Celsius.
Dacă piesele sunt supraîncălzite, acestea devin poroase si negre, nemaiputînd fi utilizate pentru prelucrare ulterioară.

Afișajul digital al timpului indică timpul în cifre.
Acest tip de afișaj a fost folosit chiar înainte de inventarea ceasurilor cu cuarț, cu ajutorul discurilor cu numere imprimate (vezi afișarea datei).
Astăzi, așa-numitele afișaje cu cristale lichide (LCD) sunt folosite în ceasurile cu cuarț, înlocuind afișajele LED care consumau prea multă energie.

Aceste afișări arată numărul de zile care au trecut de la ultima lună nouă.
Perioada dintre două luni noi este de 29 de zile, 12 ore, 44 de minute și 3 secunde într-o lună sinodică.
Pe acest ecran apar două luni pline cu 59 de dinți.
Între două faze lunare, această placă se rotește o dată în jurul axei sale, statusul putînd fi citit pe cadran.
Cu toate acestea, un astfel de afișaj este extrem de inexact și se abate de la standard aproximativ 8 ore pe an.

Există două metode utilizate uzual pentru a afișa data pe un ceas:
analog, cu ajutorul acelor sau digital, printr-un disc cu numere imprimate.
Ambele sisteme se mișcă exact o singură dată în jurul axei proprii într-un interval de 31 de zile.
Datorită cuplului cu mișcarea acelor, aceste două sisteme avansează o poziție în fiecare zi, exact la miezul nopții.
Exista o diferență între afișarea semi-instantanee a datei și cea instantanee.
În timp ce în cazul afișării semi-instantanee data se schimbă treptat, afișajul instantaneu schimbă data printr-un salt brusc, puterea fiind gradual acumulată înainte de eliberarea bruscă a acesteia.
Sunt de asemenea de menționat așa-numita dată Panoramă precum și Ecranul mare de afișarea a datei.
In aceste cazuri, două discuri imprimate sunt aranjate concentric, un disc reprezentînd zecile iar celălalt unitățile datei.
De obicei, acest ultim tip de afișare este considerat a fi mai ușor de citit, fiind o marcă înregistrată a companiei A. Lange & Söhne.

Datorită orbitei eliptice a Pămîntului în jurul Soarelui și a axei înclinate a Pămîntului, există o diferență de 30 de minute și 45 de secunde între cea mai scurtă și cea mai lungă zi însorită a anului. În viața de zi cu zi s-ar crea mult prea multe probleme daca ne-am ghida după timpul solar. Pentru a contracara acest inconvenient, ziua solară medie a fost definită ca avînd în medie 86.400 secunde. Această valoare, indicată în zilele noastre și de ceasurile obișnuite, este calculată in funcție de lungimea medie a tuturor duminicilor.

Obținerea afișării timpului în sine reprezintă deviația mediei de la timpul real solar.
Această complicație fusese deja inventată în secolul al XVII-lea, fiind în prezent foarte rar folosită.
Din punct de vedere tehnic, diferența dintre timpul solar real și cel mediu este încorporată în circumferința unui disc în formă de rinichi, care se rotește în jurul axei sale o dată pe an.
Un mecanism foarte complex este necesar pentru a afișa această funcție pe cadran. Acest mecanism scanează ecuația și o transmite pe ecran cu ajutorul acelor.

Inițial introdusă în construcția cronometrelor marine, aceasta funcție indică rezerva de putere rămasă.
Pierderea timpului exact indicat de cronometru în timpul navigării pe mări și oceane poate fi foarte periculoasă, putînd rezulta chiar în accidente navale mortale.
Cu ajutorul acestei indicații, purtătorul ceasului este întotdeauna la curent cu nivelul de tensiune din barilet, știind astfel cu exactitate în fiecare moment cînd trebuie întors ceasul.
Acest lucru minimizează riscul ca ceasul să se descarce complet și să se oprească.
S-ar putea crede că, odată cu apariția întoarcerii automate, această funcție a devenit depășită. Totuși în cazul armării automate, afișarea rezervei de putere nu oferă doar informații privind nivelul de tensiune din barilet, ci și apropo de funcționarea corectă a mecanismului automat.

Un aliaj de zinc și cupru.
Alama este adesea folosită în producția de ceasuri, de ex. pentru producerea platanelor.
În funcție de scopul final, pot fi utilizate diferite rapoarte de amestecare.

Această funcție suplimentară pentru ceasurile mecanice provine din secolul al XVI-lea și a fost brevetată în 1908 de Eterna.
Aceasta complicație permite ca timpul alarmei să poată fi ajustat exact, fiind semnalizat la ora prestabilită prin emiterea unei melodii sau a unor sunete.

Amiaza este definită ca fiind momentul din zi în care o tijă verticală aruncă cea mai scurtă umbră.

Ceasul standard cu înfășurare manuală este compus din angrenaje cu 5 trepte. Este o colecție de roți dințate și pinioane, care interacționează unul cu celălalt pentru a transfera energia și transmite cuplul de la cilindru la eșapare.

Cu ajutorul unui angrenaj de sonerie, timpul poate fi semnalat acustic. Sunetele de clopoțele sunt create de un ciocănel ce lovește un corp rezonant.

Un ceas amagnetic este considerat a fi foarte puțin sau complet neafectat de influențele negative ale cîmpurilor magnetice.
Pentru a face acest lucru posibil, componentele sunt produse din materiale sunt greu de magnetizat.
De exemplu, spiralele Elinvar sau Nivarox sunt aliaje de alamă, nichel sau chiar bronz.
În plus, piese precum roata de evacuare și furca anker sunt de asemenea fabricate din metale nemagnetice.
O altă opțiune este închiderea întregii mișcări într-o carcasă suplimentară, realizată dintr-un aliaj foarte conductiv.
Această carcasă suplimentară împiedică patrunderea cîmpurilor magnetice în interiorul carcasei.
Un cîmp magnetic de 4800 A / m (Ampermetru / metru) exercită o influenta considerabilă și un maxim de 30 de secunde / zi.
Dacă ceasul Dvs. funcționează brusc lent, ar putea fi un indiciu că este magnetizat.
Această abatere poate, de regulă, să fie reglată printr-un instrument de demagnetizare.

In 1795, Abraham-Louis Breguet a introdus o versiune îmbunătățită a convenționalului arc al balansierului.
Inovația tehnologică consta în noua formă a curbei finale a spiralei.
Grație acestei inovații, Breguet a reușit să creeze ceasuri mai precise, deoarece această nouă formă influențează în mod pozitiv mișcarea concentrică a balansierului.
Ulterior, acest tip de arc de balansier a a luat numele inventatorului său.
Datorită costurilor ridicate de producție, aceste arcuri sunt instalate numai în ceasuri de foarte înaltă calitate.

Înainte de 1933, aceste arcuri au fost fabricate din așa-numitul oțel de arcuri, dar acest metal își schimbă elasticitatea la fluctuații mari de temperatură.
Acest lucru afectează viteza ceasului.
Aceste spirale au fost înlocuite cu arcurile autocompensante "Nivarox".
Deoarece aliajul este alcătuit din mai multe metale, fluctuațiile de temperatură sunt compensate automat grație diferitelor proprietăți ale acestora.
Astăzi, toate ceasurile de mînă de înaltă calitate au instalate spirale Nivarox și balansiere Glucydur.

În secolul al XV-lea, arcurile de încărcare au fost dezvoltate și îmbunătățite constant. Acestea sunt benzi din oțel spiralat, alungite și răsucite, care sunt folosite ca sursă de energie în ceasurile mecanice. Cuplul atinge maximul atunci când vîrful principal, care este adăpostit în cilindru, este strîns complet.
In ceasurile cu o mișcare automată de înfășurare are loc o acumulare continuă a acestei tensiuni, ceea ce asigură o viteză stabilă și cuplu constant.
De-a lungul timpului s-au dezvoltat așa-numitele arcurile de încărcare Nivaflex. Acestea sunt în formă de S și sunt fabricate dintr-un aliaj special, ceea ce le face mai elastice și durabile, ceea ce permite o transmisie uniformă a puterii.

Componente esențiale ale ceasurilor, pot fi găsite în diferite mărimi, aspecte și funcții, cum ar fi, de exemplu, arcurile de blocare și de prindere.

Acest tip de ceas cu armare automată folosește un pendul, care se deplasează în sus și în jos atunci cînd ceasul este mișcat.
Ca urmare a acestui proces, energia cinetică este transferată în arcul principal și stocată.
Acest tip de armare a fost folosit până în anii 1950.

Aurul este un cunoscut metal prețios. Densitatea specifică a acestui metal nobil este de 19.5.
În industria de ceasuri, aurul este utilizat preponderent pentru producția de carcase, brățări și ace. In ceasuri de foarte înaltă calitate se pot întîlni rame sau angrenaje din pietre prețioase; unele ceasuri extrem de exclusiviste au întregul mecanism fabricat din aur.

Balansierul în combinație cu arcul spiral reprezinta inima fiecărui ceas mecanic și este responsabil de precizia ceasului.
Balansierul a fost folosit pînă în anii 1940 pentru a compensa variațiile de temperatură.
Ceasornicarii Jean de Hautrfeuilled și Christiaan Huygens și-au dezvoltat și brevetat ideea în 1675.

Fabricat dintr-un aliaj de cupru cu un conținut de beriliu de aproximativ 3%, balansierul Glucydur are o duritate de 380 Vickers.
Comparativ, un balansier din nichel are o duritate de 220, iar unul din alamă de 180.
Tocmai din acest motiv, balansierele Glucydur pot fi foarte bine nituite, echilibrate și reglate.
Datorită procesării mai ușoare și a preciziei rezultate, aceste balansiere au înlocuit balansierele compensatoare bimetalice.
Într-un mecanism se pot recunoaște cu ușurință după culoarea lor aurie.

O altă revoluție în dezvoltarea continuă a balansierului.
La începutul anilor '50, cîțiva ceasornicari din fabrica Patek Philippe au ajuns la concluzia că omiterea greutății radiale și a șuruburilor de reglare ar mări raza, și deci momentul de inerție, cu aproximativ aceeași greutate.
Acest lucru, sperau ei, ar fi trebuit sa ducă la o performanță mai bună, ceea ce s-a și întamplat. Principiul de bază al "balansierului Gyromax" a fost brevetat pe 31 decembrie 1951.
Elementele de reglare ale acestuia au fost montate rotativ în fante axiale, în care au fost dispuse opt discuri fantelate.
Această inovație este considerată precursorul balansierului modern cu inele fără șuruburi.

Înainte de inventarea arcului de balansier autocompensant, era folosit un așa-numit balansier cu compensare bimetalică.

Surubul roții balansierului era fabricat din două metale (oțel și alamă) cu un coeficient diferit de expansiune termică.
Ca rezultat, momentul alternativ al inerției acționează împotriva modificărilor induse termic în arcul balansierului.

Temperatura are o mare influență asupra componentelor unui ceas și, prin urmare, asupra funcționalității și preciziei sale.
Motivul pentru aceasta este schimbarea elasticității anumitor componente, de exemplu arcul balansierului.
Ceasornicarul John Arnold din Anglia s-a dedicat rezolvării acestei probleme.
Rezultatul a fost un balansier bimetalic cu compensație de temperatură, care ar putea rezolva aproape complet problemele de temperatură.
Combinația a două metale, de exemplu alamă la exterior și oțel la interior, a rezolvat impactul temperaturilor.
La temperaturi mai mari, alama se extinde mai mult decât oțelul, astfel încît capetele libere să se deplaseze în direcția arcului balansierului.
Aceasta, la rândul său, compensează pentru extinderea lungimii bobinei de oțel.
Deoarece aceasta este o componentă scumpă și complicată, acestea sunt instalate doar în ceasuri de înaltă calitate.

Un metal din grupul metalelor alcalino-pămîntoase.
Maleabil și de culoare alb-argintie, acesta este folosit adesea în fabricarea de ceasuri grație durității, rezistenței și elasticității sale, fiind unul dintre aliajele folosite în mod curent. Un exemplu este modelul de balansier fabricat din bronz de beriliu.

Bicoloră este utilizarea a 2 metale de culori diferite în proiectarea unui ceas.
Combinația de oțel inoxidabil și aur galben este adesea folosită.
Cu toate acestea, și alte combinații, cum ar fi titanul și aurul trandafiriu sunt folosite în proiectarea ceasurilor moderne.
Se pot utiliza atît elemente de aur solid cît și aurite.

O bijuterie care nu este prevăzută cu o gaură, folosită pentru a acoperi piatra prețioasă.
Această bijuterie este folosită pentru a limita înălțimea arborelui, pur și simplu prin montarea acesteia deasupra unei bijuterii perforate.
Bijuteriile-capac oferă performanțe mai bune într-o gamă mai largă de poziții.
În cazul mișcărilor de ceas de înaltă calitate și costisitoare, rulmenții roții de eșapament și ancorele sunt de asemenea echipate cu pietre prețioase.

Abreviere pentru "Ora Centrală Europeană" introdusă în Germania și în alte țări din Europa Centrală în data de 01.04.1893.
Diferența față de timpul universal este de +1 oră.

Oficiul Elvețian de Testare a Cronometrelor (Contrôle Officiel Suisse des Chronomètres)
Această autoritate federală are sarcina de a efectua toate testele cronometrice oficiale (a se vedea Cronometru) și de a elibera certificatele corespunzătoare.
Sediul central al acestui centru de testare este situat în Chaux-de-Fonds, cu sucursale în Geneva, Biel și Le Locle.

Cu această funcție, fiecare oră de la 1 la 24 este afișată direct astfel încît orarul se rotește în jurul axei proprii o singură dată pe zi. Aceasta funcție care îngreunează cumva citirea timpului exact, utilizatorii acestor ceasuri avînd, de obicei, nevoie o perioadă de timp pentru a se obișnui. O extensie a acestei funcții este ceasul cu două orare, unul rotindu-se în ore în jurul axei proprii 12 ore, iar celălalt în 24.

Un cadran cu afișaj retrogradă poate fi utilizat la afișarea timpului, datei sau zilelor din săptămână. Caracteristica specială a acestui cadran este că, de îndată ce pointerul ajunge la ultima poziție într-un mod liniar de-a lungul unui arc, acesta revine la poziția inițială.

Această complicație este foarte populară printre oamenii de afaceri care călătoresc mult peste hotare.
Bazat pe Teoria Timpului Mediu din Greenwich, timpul este incrementat cu o 1 oră completă la fiecare 15 grade, stabilindu-se astfel 24 de fusuri orare.
Germania a aderat la acest sistem mondial în 1893.
Un ceas cu dotat cu aceasta funcție indică în mod precis pe cadran aceste 24 de zone de timp, ceea ce necesită un mecanism suplimentar.

Un cadran care poate fi citit chiar și în întuneric, în care indicii, numerele și acele sunt acoperite cu un material ce emană lumină.
În 1905, fabrica de chinină a firmei Büchler & Co. A utilizat radiumul descoperit de Marie și Pierre Curie în 1898 în producerea de cadrane luminoase.
Radiumul este foarte radioactiv și, prin urmare, nu mai este folosit astăzi.
Tritiumul, care este, de asemenea, foarte radioactiv, a fost de asemenea utilizat.
Se poate vedea utilizarea tritiumului pe nota de pe cadran: "Swiss Made-T"

În ceasurile moderne, se folosesc și alte sisteme de iluminare nepericuloase, dar pentru entuziaștii de ceasuri, tritiumul rămâne foarte popular și o adevărată raritate.

Complicație în care diferitele lungimi ale lunilor din ciclul de 4 ani ce include anul bisect sunt afișate automat, fără să fie nevoie de reglări suplimentare.
Comutarea pentru ziua de 29 februarie trebuie făcută manual la fiecare 4 ani, deoarece calendarul anual nu dispune de o rotiță care să se invartă timp de 4 ani în jurul axei sale, ca în cazul calendarului etern.

Deoarece calendarul iulian introdus în anul 45 î.Hr. înregistra o mică eroare (anul era cu aproximativ 0,0078 prea lung), Papa Grigore al XIII-lea a introdus pe 15 octombrie 1582 calendarul gregorian.
Pentru a elimina eroarea din calendarul iulian, trei ani bisecți au fost eliminați într-un interval de 400 de ani. Aceasta înseamnă că toți anii de început de secol care nu pot fi împărțiți la 400, spre exemplu anii 2100, 2200 și 2300 nu vor avea o zi de 29 februarie.

Un calendar perpetuu nu are nevoie de ajustare manuală pînă în anul 2100, anii bisecți fiind luați în considerare și controlați automat, precum și lunile cu 30 sau 31 de zile, atîta timp cît ceasul are putere cinetică în mecanism.

După cum se știe, calendarul iulian are trei așa-numiți ani normali, numărînd fiecare 365 de zile și un al patrulea an bisect, cu 366 de zile. Acest tip de calendar a fost introdus de către Iulius Cezar.
Comparînd însă acest sistem calendaristic cu anul astronomic, se observă o inexactitate de 0,0078 zile față de acesta din urmă.
Această eroare, deși minoră, a fost corectată prin reforma calendaristică a Papei Grigorie al XIII-lea în 1582, acesta introducînd calendarul gregorian.

Calibrul descrie dimensiunile ceasului precum și forma mișcării și a componentelor sale.
De-a lungul anilor, numărul diverselor calibre s-a redus mult, doar calibrele bune continuînd a fi dezvoltate.
Se evidențiază calibrele rotunde (Lepine), calibrele rotunde pentru carcase cu arc (tip săpunieră) precum și calibrele utilizate în ceasuri în formă de baghetă, ovală sau dreptunghiulară.
În cazul calibrului Lepines, a doua roată este aliniată cu coroana; în cazul săpunierei, în care se folosește secunda mică, a doua roată este la ora 6 și astfel în unghi drept față de coroană.

In cazul acestui calibru, coroana și tija de înfășurare sunt la un unghi de 90 de grade una față de cealaltă, rezultînd în poziția cadranului secundar la 6:00.

Acest calibru este caracterizat prin designul său.
Roțile sunt montate cu balansierul într-un plan, sub poduri și pistoane, iar coroana de ajustare a acelor se află într-o linie cu al doilea ac.

Partea frontală a unui ceas de mînă sub forma unei arcade mari.

Unitate de măsură pentru cantitatea de aur dintr-un ceas.
Aurul 100% pur are 24 de carate.
In cazul aurului de 18 karate, cantitatea reală de aur este de 7500/1000, restul constînd în alte aliaje precum cuprul, alama sau argintul, această informație fiind marcată pe carcasa ceasului.

Carcasa bariletului găzduiește arcul principal de armare.
Marginea carcasei este dințată. Liber, montat pe un arbore, determină prima mișcare angrenajului și este responsabil pentru transmiterea energiei stocate în arc în restul mecanismului.

Caracteristică ceasurilor de buzunar, avînd scopul de a le proteja de praf și de alți factori contaminanți. Carcasele tip "Cuvette" erau, de asemenea, utilizate pentru ceasurile de mînă cu balamale.

Această repetiție a minutelor utilizează trei ciocănele și gonguri pentru a reda o melodie.

Aceasta este o complicație simplă comparabilă cu tourbillonul, construită de ceasornicarul danez Bonniksen.
Grație designului special, aceasta necesită un mecanism secundar pentru a fi armată, fiind în mod tipic montată pe cea de-a patra roată.
Prin comparație, un tourbillion trebuie să fie în permanență în mișcare pentru a asigura rata de funcționare normală a ceasului.
Primul ceas cu așa-numitul carusel a apărut pe piața internațională în 2001.

Ceas a cărui încărcare se face prin mișcarea mîinii sau a încheieturii.

Dacă vorbim despre un ceas cu două cadrane, înseamnă că ceasul are un cadran pe față și unul pe spate.
Cele mai cunoscute exemple de astfel de ceasuri sunt "Reverso Duo Face" de Jaeger-LeCoultre și "Sky Moon Tourbillon" de Patek Philippe.

Primele ceasuri erau echipate cu un singur ac.
Cel mai faimos exemplu al acestui tip de ceas rar este legendarul "Souscription" produs de casa Breguet.
Pentru că minutarul lipsește, timpul poate fi citit doar aproximativ.
Astăzi, ceasurile cu un singur ac sunt foarte rare, ramînînd foarte populare printre colecționari.

În cazul ceasurilor cu o mișcare de cuarț, un cuarț oscilant este folosit ca dispozitiv de reglare.
Mișcarea de cuarț este condusă electronic. Frecvența obișnuită a unui ceas cu cuarț este de 32,768 Hz.
Grație frecvenței înalte, ceasurile cu cuarț au o precizie mai mare comparativ cu modelele mecanice.

Acesta este un ceas care are o eșapament cu furcă și ancoră sau tip cronometru.
Ceasul de precizie are componente complexe, cum ar fi sistemul de oscilație cu compensare de temperatură și cel puțin 15 bijuterii funcționale.

Aceste ceasuri se disting prin designul simplu și clasic.
Caracteristicile ceasurilor dress se bazează pe "principiul celor trei ace" și pe carcasa plată.
Designul discret al acestor ceasuri vă permite să le asortați cu orice ținută.

Ceas pentru care întoarcerea se face cu ajutorul coroanei, fără să necesite alte butoane separate.

Motorul acestor ceasuri îl reprezintă un arc principal sau niște greutăți speciale.
Reglarea angrenajului poate fi asigurată cu ajutorul unui balansier cu arc spiral sau cu un pendul.

O monedă reală servește ca platan pentru aceste ceasuri.
Moneda este prelucrată astfel încît să poată adăposti un mecanism plat.

Conform standardului DIN 8306, un ceas poate fi numit ceas de scufundări doar dacă îndeplinește o serie de cerințe.
Pe de o parte, carcasa trebuie să fie complet etanșă, ceasul trebuie să fie lizibil sub apă și să ofere posibilitatea de a stabili în avans un timp de scufundare. Un inel rotativ, de obicei rama ceasului, este prevăzut în acest scop.
"Lizibilitatea bună" este definită după cum urmează:
Timpul de scufundare stabilit, timpul și funcționalitatea ceasului trebuie să fie garantat lizibile de la o distanță de 25 cm în întuneric complet.
Dacă vă scufundați în mod regulat și utilizați un ceas destinat acestui scop, este recomandat să efectuați sa-l supuneți unui test de etanșeitate cel puțin o dată pe an.

Un ceas regulator are toate registrele de timp separate, permițînd citirea secundelor fără nici o dificultate.
Primele ceasuri de mînă cu un asemenea cadran au apărut în anii 30 ai secolului al XIX-lea.

Într-un ceas schelet se folosesc un minim de componente, astfel încît din poduri, plăci și trenuri de roți se păstrează numai componentele necesare funcționalității, ceasul devenind practic transparent.
Constructia unui ceas schelet este o lucrare delicată și care ia timp, acestea fiind adevărate capodopere de ceasornicărie.
Această artă este în mod special reflectată în întîlnirea marginilor fațetate. Trei tipuri se evidențiază:
Un colț retras în care două fațete opuse formează un colț înclinat spre interior. Se formează o linie dreaptă, care nu poate fi atinsă cu o mașină.
Un colț proeminent, în care interfețele formează un colț înclinat spre exterior.
Un colț rotunjit, în contrast cu primele 2 variații care au margini ascuțite. O mașină poate obține acest rezultat, ceea ce face ca acest ultim tip să nu fie de foarte înaltă calitate.
Primul ceas schelet a apărut la mijlocul anilor '30.

Ceas care conține o furcă electrică alimentată de un singur tranzistor ce vibrează la o frecvența de 360Hz, cu rolul de a spori precizia ceasului.

Ceasurile pentru persoanele nevăzătoare chiar există !
In marea majoritate a cazurilor, aceste ceasuri prezintă particularitatea că marginea geamului, inclusiv geamul în sine, pot fi îndepărtate.
În plus, indicii de pe cadran sunt punctați în relief.

Chatonul este o piesă metalică circulară care conține lagărele.
Acestea erau inițial înșurubate sau presate în mecanisme doar din motive estetice, îmbogățind vizual lucrarea prin culoarea lor aurie.
Mai tîrziu, au fost descoperite și beneficiile sale funcționale, deși lagărele din Chaton erau mult mai ușor de schimbat atunci cînd se deteriorau.
Cu timpul, procesul de fabricare al lagărelor a devenit din ce în ce mai formal, sistemul Chaton devenind din ce în ce mai depășit, de vreme ce devenise deja posibil ca lagărele să fie presate direct în poduri sau țagle.
Astăzi, doar cîțiva ceasornicari, în special ceasornicăriile din Glashütte mai folosesc sistemele Chaton pentru a decora vizual mecanismele.

Complicațiile sunt funcții suplimentare pentru ceasuri.
Printre cele mai cunoscute complicații se numără armarea automată, cronograful, precum și ecuațiile.
Complicații majore sunt, de exemplu, calendarul perpetuu sau tourbillonul.

Ceasuri cu cel puțin 3 complicații, cum ar fi cronograful, calendarul perpetuu și repetiția minutelor.

Contorul de minute este un index unde puteți citi minutele scurse pe un ceas dotat cu un cronograf.
Contorul de minute este activat și oprit prin apăsarea cronografului.
Contoarele cele mai utilizate pe scară largă numără 30 și 45 de minute, dar există și contoare de 15 și 60 de minute.
După finalizarea măsurării și resetarea poziției cronografului cu ajutorul butonului, contorul de minute revine înapoi în poziția inițială sau rulează în sens invers acelor de ceasornic pînă la poziția inițială.

Un indicator separat pe cadran care numără și afișează orele care au trecut din momentul activării cronografului. Contorul de ore numără pînă la 12 ore, acesta putînd fi resetat la zero apasînd butonul aferent al cronografului.

Reprezintă inspecția finală a unui ceas finisat în timpul căreia se verifică, printre altele, mecanismele, înainte de a părăsi fabrica.

Coroana unui ceas servește la întoarcerea ceasului, la ajustarea timpului sau la corectarea afișării datei.
Cu toate acestea, există și coroane cu filet, care împiedică pătrunderea apei în carcasă.
Unele ceasuri sport au așa-numita "protecție la flanc", menită să protejeze coroana de lovituri.

Coroana pentru întoarcerea ceasului este dotată cu un comutator, fiind folosită pentru a întoarce ceasul.
Inițial pentru întoarcerea ceasurilor scumpe erau fost folosite mici cheițe.
Coroana pentru întoarcerea ceasului a fost inventată si brevetată de Jean Adrien Philippe.
Invenția sa a constat într-o piesă rotundă cu transmisie rotativă, conectat la mecanismul de alunecare prin intermediul unui angrenaj dințat.

Un material foarte rezistent la zgîrieturi, utilizat la fabricarea geamurilor de ceas.
Are duritatea de 9 Mohs.

De la inventarea sa, cronograful a fost una dintre cele mai populare și mai frecvente complicații ale unui ceas.
Funcția cronografului permite pornirea și resetarea la zero a secundarului central, masurînd astfel o perioadă anume de timp cu ajutorul unui buton sau două, fără ca afișarea orei să fie afectată.
Ace suplimentare sunt adesea folosite pentru a măsura minutele sau orele care au trecut deja.
În plus, cronograful permite așa-numitele sincronizări cumulate, deoarece acul secundar poate fi oprit de ori de cîte ori se dorește și repornit de la ultima sa poziție.
Precizia unei astfel de măsurători depinde în principal de frecvența balansierului.

Cu ajutorul așa-zisului mecanism întîrziat, două sau mai multe sarcini pot fi oprite în paralel.
Premisa pentru aceasta este, bineînțeles, începerea simultană a sarcinii care se dorește a fi oprită.
Un buton separat permite ca acul singular să fie oprit ori de cîte ori se dorește, pentru a permite citirea unei valori intermediare.
Apăsarea din nou a butonului va sincroniza acul oprit cu acul care era în mișcare.
Începînd cu anul 1883, primele cronografe Rattrapante dotau doar ceasurile de buzunar, primul ceas de mînă cu funcția Rattrapante fiind prezentat abia în 1920.
Datorită complexității enorme a unui astfel de mecanism, cronograful Rattrapante rămîne special pînă in ziua de astăzi.

Pentru ca unui ceas de precizie să-i fie acordat titlul "Cronometru", acesta trebuie testat de COSC.
Acest control al calității durează 15 zile per ceas, timp în care performanța acestuia este verificată în toate cele cinci poziții: "Coroană stînga", "Coroană sus", "Coroană jos", "Cadran sus" și "Cadran jos", precum și trei nivele diferite de temperatură.
Pentru a obține această certificare, rata medie zilnică trebuie să fie cuprinsă între -4 și +6 secunde.
Variația medie nu trebuie sa depășească un maxim de 2 secunde, cea mai mare variație a ratelor nu trebuind să depășească 5 secunde.
Numai după trecerea tuturor acestor teste poate fi un ceas desemnat ca fiind cronometru și marketat în consecință.

Crucea malteză este marcă comercială aparținînd casei Vacheon Constantin.
Aceasta are o funcție foarte specială: servește la echilibrarea forței în cilindrul cu arc principal al ceasului și compensează diferențele de cuplu.
O funcție foarte filigrană, care este folosită în ceasurile deosebit de fine.

Un angrenaj suplimentar, utilizat, de exemplu, în ceasurile dotate cu repetiție a minutelor sau calendar.
O cuadratură poate fi montată pe o placă separată, conectată printr-un singur modul la mișcare.
Alternativ, o cuadratură poate fi plasată direct în interiorul mișcării, factorul decisiv fiind construcția ceasului și calibrul folosit.
A doua variantă este mai scumpă și mai elaborată decît în variantele în care cuadratura este utilizată ca modul independent.

Cușca rotativă este fabricată fie din oțel, fie din titan și aluminiu.
Aceasta este folosită pentru a absorbi șocurile și a proteja balansierele și eșapamentele ceasurilor prevăzute cu Tourbillon.
De regulă, întregul sistem se mișcă o dată pe minut în jurul axei proprii.
Fabricarea unei astfel de cuști este printre cele mai complicate și laborioase lucrări de ceasornicărie.

Atunci cînd diferite părți sunt combinate din ceasuri diferite, se vorbește despre "căsătorie".
In cazul a două ceasuri egale, cînd unele componente individuale sunt schimbate, de exemplu, pentru a repara unul dintre ceasuri, are loc o « căsătorie ».
O fuziune calitativă a diferitelor componente este dificil de descoperit, dar valoarea ceasului este mult redusă.

Cu acest dispozitiv, care este fixat pe ancoră, este posibilă ajustarea regulatorului.
Un exemplu în acest sens este dispozitivul cu gît de lebădă dotat cu șurub de reglare.

Cuvîntul «doublé» provine din limba franceză și înseamnă dublare.
Acesta descrie perfecționarea materialelor de bază folosite la fabricarea carcaselor, mai precis utilizarea metalelor prețioase precum aurul sau platina.
Un strat foarte subțire de metal nobil (de doar cîțiva microni) este aplicat pe carcasă prin rulare. Acest lucru face ca ceasul să pară mult mai valoros decît este în realitate.
Marele dezavantaj al așa-numitelor ceasuri «doublé» este erodarea foarte rapidă a stratului aplicat.

Capacitate de lucru stocată. Un anumit potențial energetic este necesar pentru funcționarea ceasurilor.
De exemplu, ceasurile mecanice sunt acționate de un barilet care stochează și distribuie energia.
În cazul ceasurilor cu cuarț, acest potențial este stocat sub formă de energie electrică în baterii sau acumulatori.

Rotirea continuă a sistemului oscilant în jurul axei proprii, a roții balansierului și a balansierului nu este afectată de gravitație.
Acest lucru e făcut posibil prin frezarea, găurirea sau reglarea șuruburilor.
Cu toate acestea, echilibrul perfect și precizia aferentă nu sunt de lungă durată. Acest lucru poate fi explicat prin influențele fizice asupra ceasului.
Centrul de greutate migrează treptat dinspre centrul balanței.

Ceasornicarii care produc ceasuri din componente finite, nefabricate de ei înșiși, se numesc etablisseurs.

Eșapamentul transmite energia stocată în barilet spre balansier și arcul acestuia în impulsuri de forță mici și regulate, prevenind, de asemenea, mișcarea necontrolată a mecanismului.
Componentele principale ale eșapamentului sunt angrenajul, balansierul și furca anker.
Eșapamentul elvețian predomină în ceasurile de înaltă calitate,.
Eșapamentul în sine și sistemul de eșapament au o forță enormă. Astfel, un eșapament cu o frecvență de 28.800 A / h acționează angrenajul de 691.200 de ori.

Eșapamentul cilindru a fost inventat În 1726 de ceasornicarul englez George Graham.
Acest mecanism este folosit în ceasuri mai vechi sau mai simple și ieftine. Acestui ceas îi lipsește furca de paleți care funcționează ca element de legătură, ceea ce duce la o precizie medie a sa. Doar dinții de pe roata de evacuare interacționează cu brațul balanței, care este goală și cilindrică.

Ceasornicarul George Daniels a reconstruit toate elementele care asigură impulsul mișcării, reușind să reducă foarte mult impactul frecării asupra acesteia.
Acest lucru a dus, de asemenea, la eliminarea uleiului, care avea în timp un efect asupra amplitudinii sistemului de oscilație.
Eșapamentul coaxial este compus din trei elemente.
Un cilindru de echilibrare care transportă un palet și un bolț de impuls, o ancoră cu trei pietre și roata de eșapament coaxială.
Atunci când balansierul este oscilat în sensul acelor de ceasornic, aceasta primește un implus direct prin intermediul roții de eșapament către paleta de impuls a discului pîrghiei.
Dacă balansierul se rotește în sens antiorar, ancora intervine.
În acest caz, aceasta din urmă transmite mici impulsuri de forță asupra paletei de impuls a armăturii.
După fiecare impuls, roata de eșapament este oprită de suporții de ancoraj exterior pentru o perioadă scurtă de timp, permițînd balansierului să se învârtă în toate direcțiile.

Inventat de George Graham în 1710 și dezvoltat ulterior de către studentul său Thomas Mudge, această invenție este încă o componentă foarte importantă a oricărui ceas mecanic.
Există cîteva variații ale eșapamentului cu levier, în segmentul ceasurilor de lux cel mai cunoscut fiind eșapamentul elvețian.
Altele, cum ar fi eșapamentul cu știft, sunt instalate numai în ceasuri foarte ieftine.

Nume alternativ pentru eșapamentul cu levier elvețian.

În comparație cu alte eșapamente, cele de tip pin-pallet au axe verticale proeminente care ies din planul de ancorare și cuplează dinții roților de eșapamente.

Eșapamentul în linie Swiss lever este folosit în ceasuri mici și se distinge prin faptul că dinții pistonului din roata de eșapament ies în afară. Roata balansierului oscilează liber după ce a părăsit ancora. De mentionat sunt eșapamentele englez și cel Glashütte.

Swiss Made este un titlu strict definit și reglementat, care poate fi utilizat numai dacă ceasul (cadran și / sau mișcare), este de proveniență elvețiană.
În plus, montarea, reglarea și inspecția finală trebuie efectuate în Elveția.
Prin "mișcare elvețiană" se întelege un ceas al cărui componente sunt fabricate în Elveția și reprezintă cel puțin 50% din valoarea sa (costurile de asamblare nu sunt luate în considerare).
Dacă, prin urmare, unui ceas fabricat în întregime din materiale și componente de proveniență elvețiană dar asamblat și verificat într-o altă locație nu-i poate fi acordat titlul "Fabricat în Elveția".

Una dintre regulile orologeriei spune că dacă un ceasornicar individual produce propriile așa-numite ébauche, acest producător poate fi desemnat ca fiind o fabrică.
Printre cele mai cunoscute fabrici se numără casele Audemars Piguet, Roger Debuis, Rolex, Patek Philippe, A.Lange und Söhne, Girard-Perreguax, Glashütte Original, Zenith, IWC, Jaeger-LeCoultre, Chopard și Piaget.

În așa-numita înclinare a marginilor, muchiile pieselor de oțel și alamă sunt măcinate.
În mod ideal, aceste margini trebuie plasate la un unghi de 45 de grade.

Lunația este o fază care durează aproximativ 29,5 zile.
Luna trece prin fazele lună nouă, primul pătrar, lună plină, ultimul pătrar, luna nouă.
Există multe ceasuri dotate cu fază lunară, care este de obicei afișată de un indice separat pe cadran.

Ultimele operații înainte de terminarea unui ceas.

Finisaj fin, matasos și mat pe suprafețele metalice.

O mișcare poate fi numită o formă a acesteia dacă nu este rotundă în forma sa de bază.
Forma mișcării poate fi rotundă, dreptunghiulară sau în formă de baghetă. In zilele noastre, însă, sunt produse foarte rar.

Vibrații per unitate de timp măsurate în Hertz (Hz).
De exemplu, controlul vitezei ceasurilor de perete vechi are loc prin intermediul pendulului.
Mișcarea pendulului, de la un capăt la altul, bate exact o secundă.
Rezultă o frecvență de 0,5 Hz sau respectiv 1800 jumătăți de oscilații pe oră A / h.
Aceasta este, desigur, insuficient de exactă pentru ceasurile de buzunar, care sunt controlate de un balansier și nu de un pendul.
Inițial, a fost stabilită o frecvență de 12.600 A / h, care în decursul timpului a crescut la 18.000 A / h (2,5 Hz).
Această frecvență a fost folosită și în primele ceasuri de mînă. Treptat însă, exigențele crescînde legate de precizia balansierului au dus la mărirea acesteia.
Ca rezultat, astăzi frecvențele cele mai răspîndite sunt de 21.600 A / h (3 Hz), 28.800 A / h (4Hz) și chiar 36.000 A / h (5Hz).
Aceste frecvențe și viteze de rotație extreme au fost posibile doar prin dezvoltarea continuă a lubrifianților și a tipurilor de barilet.
Ceasurile cu cuarț moderne operează la o frecvență de 32.768 Hz.

Este una dintre cele mai complicate părți ale unui ceas mecanic.
Forma acesteia amintește de o ancoră de navă – de aici și denumirea alternativă "ancoră de eșapament".
Furca anker constă din corpul ancorei, axul de ancorare și paleta de ancorare.
Funcția principală a acestei componente este de a transfera forța rezultantă de la roata de eșapament la balansier, menținînd astfel constantă rata vibrațiilor.
În al doilea rînd, furca anker împiedică mișcarea și descărcarea necontrolate a arcului spiral al roții de eșapament.

O sticlă albă transparentă și incoloră, folosită în construcția de ceasuri pînă în anii 1940.
Marele dezavantaj al acestui material este caracterul său extrem de casant chiar și la impacturi mici.

Se pot distinge patru tipuri de geamuri în industria ceasurilor.
Primele ceasuri de mînă erau dotate cu sticlă de cristal, dar cu toate că acest tip de sticlă este relativ rezistent la zgîrieturi, este și foarte casant, crăpîndu-se repede.
La începutul anilor '40, geamul cristal a fost înlocuit de un tip de plastic numit plexiglas.
Acesta era greu de spart dar totuși se zgîria foarte repede.
Astăzi este folosită pe scară largă o sticlă minerală, cu o duritate de 5 Mohs, mult mai robustă decît plexiglasul.
Toate ceasurile de înaltă calitate sunt livrate cu geamuri de safir, care au o duritate de 9 Mohs și deci aproape perfect rezistente la zgîrieturi.

Un alt termen pentru carcasă dublă.

În funcție de design, acest mecanism major de percuție bate în mod autonom jumătățile și sferturile de oră.
Această funcție poate, desigur, să fie oprită prin acționarea unui buton sau a altui diapozitiv.
Pentru a satisface cererea relativ mare de energie a unui dispozitiv «Grande Sonnerie», un barilet suplimentar este folosit.
De menționat este și faptul că sistemul "Grande Sonnerie" este combinat din ce în ce mai frecvent cu un mecanism de repetare a bătăilor.

Influența gravitației asupra ceasurilor mecanice este de mare importanță și nu poate fi subestimată.
Din acest motiv, centrul de echilibru se deplasează în timp, ceea ce afectează, la rîndul său, precizia ceasului.
În mod deosebit sunt susceptibile la acest efect ceasurile de buzunar, care sunt transportate îndeobște în poziție verticală.
Pentru a remedia acest lucru, a fost dezvoltat așa-numitul Tourbillon, acest mecanism putînd fi găsit și în ceasurile de mînă.

Aceasta este un disc mobil care, în ceasurile automate, este legat de cilindru și se rotește liber în ambele direcții pentru a înfășura balansierul.

Gravură cu ajutorul mașinilor-unelte.
Cu ajutorul acestei tehnici, modele foarte artistice și atrăgătoare vizual pot fi reproduse pe cadrane.

Un tip de carcasă cu capac cu arc și cu o deschidere circulară în centru.
Acest tip de carcasă era folosit în principal pentru ceasurile de buzunar, deschiderea circulară facilitînd citirea timpului.
Până la inventarea sticlei rezistente la spargere, tipul de carcasă « half hunter » era fost folosită și în unele ceasuri de mînă.

Clasicul orar este înlocuit de un disc care se rotește în jurul axei sale.
Acest disc este imprimat cu numerele de la 1 la 12, fiind vizibil printr-o fantă decupată de pe cadran.
De îndată ce minutarul trece de ora 12, discul sare brusc o oră și afișează următoarea cifră pentru următoarele 60 de minute.

Chiar și Louis Abraham Breguet a trebuit să lupte împotriva plagiatului, utilizînd semnături secrete ascunse.
Problema imitațiilor sau a replicilor nu este doar o una a epocii moderne, aceasta fiind la fel de veche ca arta ceasului însăși.
Chiar dacă cele mai importante companii de ceasuri din lume cheltuiesc anual sume enorme pentru a elimina și a limita comerțul cu ceasuri contrafăcute, sunt puține șanse ca această luptă este să fie vreodată cîștigată.
Ceasurile contrafăcute devin din ce în ce mai precise și mai asemănătoare cu originalele, astfel încît unele pot fi depistate doar de către ceasornicari instruiți și doar dezasamblîndu-le.
Toate documentele, certificatele din cutii și certificatele de autenticitate pot fi falsificate. Deci, atunci cînd doriți să cumpărați un ceas de mînă utilizat, aveți încredere doar în expertiza ceasornicarului Dvs.

Această piesă integrată în carcasă vă permite să controlați sau să porniți funcțiile ceasului, de exemplu, pornirea sau resetarea cronografului.

Un tip de protecție împotriva șocurilor pentru ceasurile mecanice.
Grație faptului că incablocul putea fi instalat în aproape orice mecanism, această invenție s-a bucurat de succes foarte rapid și de o distribuție pe măsură la scară largă în industria de ceasuri.

Sistem regulator în care, în locul acului obișnuit al regulatorului, arcul balansierului este fixat între două role în mișcare.
Una dintre aceste două role poate fi ajustată, ceea ce face din acest sistem unul regulator.
Principiul de reglare a tempoului se bazează pe scurtarea sau lungirea bariletului, doar modul în care este efectuat acest proces fiind diferit.

Afișarea funcțiilor unui ceas.

Conform calendarulio iulian, fiecare al patrulea an are o zi în plus, 29 februarie, și deci 366 de zile.

O denumire alternativă pentru mecanismele automate de înfășurare.

Principiul de bază al întoarcerii automate este folosirea mișcării brațului și a încheieturii pentru a încărca bariletul.
Acest principiu a fost inventat în 1770 de Louis Perrelet.
Deoarece la vremea respectivă erau folosite doar ceasuri de buzunar care erau mișcate prea puțin pentru a putea beneficia de întoarcerea automată, această invenție a sfîrșit prin a cade în uitare.
Odata cu emergența ceasurilor de mînă, această invenție și-a castigat locul binemeritat în arta ceasornicăriei.
În 1922, a fost prezentat primul ceas de serie cu întoarcere automată, semnat Léon Leroy, urmat de primul Rolex cu rotor de întoarcere cu acțiune unică.
Dezvoltarea și perfecționarea ulterioară a acestui principiu a durat pînă la începutul crizei cuarțului, fiind reintrodusă abia un deceniu mai tîrziu.

Un ceas precis ar trebui să fie întreținut la fiecare 4-5 ani de către un ceasornicar profesionist, deoarece acesta funcționează 24 de ore pe zi, timp în care pot apărea semne de uzură și se pot acumula impurități.
Similar cu alte dispozitive mecanice, este necesară o schimbare regulată a uleiului și înlocuirea pieselor uzate pentru a asigura o funcționalitate perfectă.
Dacă nu se efectuează întreținerea obișnuită, pagubele pe termen lung nu pot fi excluse.

Toate pietrele folosite într-un mecanism sunt cunoscute internațional sub numele de 'jewels' (bijuterii).

LCD este abrevierea pentru "Display Crystal Liquid" (ecran cu cristale lichide)
LCD-urile au proprietatea de a reflecta lumina grație unui cîmp electric și este adesea folosit în ceasurile digitale cu cuarț.
Datorită avantajelor economice, sistemul LCD a înlocuit LED-urile.
Motivul pentru avantajele economice ale energiei stă în faptul că LCD-urile nu produc lumină proprie, ci doar împrăștie lumina incidentă. Rezultatul este un afișaj durabil cu consum redus de energie.

LED este abrevierea pentru "Light Emitting Diodes" (diode ce emit lumină)
În anii 70 ai secolului al XIX-lea, LED-urile au fost folosite în ceasurile cu cuarț pentru indicarea timpului.
Deoarece această funcție avea un consum mare de energie, indicatorul era activat printr-un buton special.
În timp, LED-urile au fost înlocuite cu LCD-uri.

O piatră sintetică, de obicei un rubin cilindric găurit.
Aceste pietre sunt folosite pentru a preveni uzura și reduce fricțiunea.
Ele sunt folosite pe platan, poduri, precum și pe pivoți.
Ceasurile filigran au, de asemenea, astfel de pietre, dar într- o formă rotundă, denumită și gaură de măslin.
Forma rotunjită reduce suprafața de contact a pivotului, a cărui mișcare are loc în piatră.
În plus, conurile au o mai mare libertate de mișcare într-o piatră rotundă.

Lagărul este o gaură în care sunt plasați pivoții angrenajului.
Aceste găuri vin în mare însoțite de știfturi de blocaj.

Conform unui acord internațional, linia internațională de schimbare a datei este formată din aproximativ 180 de linii de longitudine.
Această linie se întinde de-a lungul Oceanului Pacific, în imediata apropiere a Noii Zeelande și a Insulelor Fiji.
Dacă depășiți această limită înspre vest, trebuie să omiteți o zi.
Dacă dimpotrivă, traversați aceeași margine spre est, trebuie să numărați o zi de două ori.
In acest fel este posibilă compensarea diferențelor de dată.

O lunație durează 29.5 zile.
În această perioadă, luna trece prin următoarele faze:
Lună nouă, primul pătrar, lună plină, ultimul pătrar, lună nouă.

Procedeu prin care suprafețele sau marginile sunt lustruite sau polizate, rezultînd o remaniere vizuală a ceasului.

Un megahertz este un milion de vibrații pe secundă.

Metalele prețioase, cum ar fi aurul, platina sau argintul, sunt adesea folosite pentru fabricarea carcaselor de ceasuri.
Există diferite tipuri de aur care se disting prin conținutul metal prețios pur conținut în aliaj. Astăzi, majoritatea carcaselor ceasurilor de lux sunt fabricate din aur de 750 (18 carate), dar există și din aur pur de 333/1000 (8 carate), 585/1000 (14 carate) și multe alte aliaje de aur. Adesea, bariletele sunt fabricate din aur de 24 de carate.
Prin adăugarea altor metale, de exemplu cupru, culoarea aurului este schimbată. In cazul platinei, conținutul pur este de obicei de 950/1000.
Ceasurile mai simple și mai ieftine sunt produse cu argint, dar acestea au marele dezavantaj de a fi foarte moi și susceptibile oxidării.
Pentru un aspect vizual mai interesant, ceasurile sunt adesea aurite. Vedeți carcasa Doublé.

Micro-rotorul a fost inventat pentru a crește precizia ceasurilor plate și elegante cu armare automată. Micro-rotorul este situat în mecanism, nu la vârf ca un rotor standard.
Primul micro-rotor a fost patentat de Büren Watch Co în 1954.
Acest tip de rotor poate fi găsit, de exemplu, în clasicul Laliber 240 de Patek Philippe. Acesta a fost fabricat din aur de 22 carate, avînd o înălțime de 2,4 mm.

Micronul este unitatea de măsură în care grosimea plăcii de aur este indicată în carcasele cu ceas «dublu».
Inițial, valoarea normală a fost stabilită la 20 μ, astăzi cea comună fiind de 5 μ.

Un ceas extrem de transparent, dar al cărui mecanism nu e vizibil.

Acest tip de calibru a fost foarte popular în anii 1920 și 1930.
Numit și bară-mișcare, proporțiile (partea lungă / partea laterală) sunt de cel puțin 3:1.

Această componentă este numită și "roată de coroană" sau "castel elvețian". Aceste denumiri fac referire la designul roții.
Este vorba despre o roată montată cu clichet rotit, avand o construcție complicată, care are 5-9 coloane.
Se rotește incrementat cu fiecare clic al împingătorului cronografului, după care un deget mecanic cade între dinții roții din coloană pentru a activa funcțiile.

Roata-coloană este considerată un criteriu de calitate și valoare datorită costurilor ridicate de producție și a fost îmbunătățită constant de-a lungul anilor.

Ceasuri în care sunt instalate două mișcări independente, fie cu întoarcere manuală, fie automată sau cuarț, servind de exemplu la afișarea fusurilor orare diferite.
Trebuie menționat faptul că deviațiile de timp dintre cele două mișcări sunt de neevitat, deoarece vor exista întotdeauna diferențe de sincronizare a mecanismelor, sincronizarea permanentă fiind aproape imposibilă.

O formulă larg răspîndită printre ceasurile plagiatoare, menită să ofere iluzia orologerie autentice elvețiene, sau să înlocuiască expresia "Fabricat în Elveția". Cu toate acestea, această formulare poate fi găsită și pe ceasuri autentice, nefabricate în Elveția, dar care conțin mișcări elvețiene sau componente elvețiene individuale.

Dacă o mișcare de creștere a preciziei are o frecvență de 28.800 sau 36.000 de jumătați de oscilații pe oră, aceasta este o mișcare high-beat.

Un modul este o componentă a unui ceas și poate fi găsit adesea în ceasurile moderne de cronograf dotate cu mecanisme de armare automată.
Modulele sunt instalate pe partea frontală a unui mecanism. În acest caz, transmiterea forței are loc prin frecare.
Astfel de module se utilizează chiar și la ceasurile dotate cu un calendar perpetuu.
Întregul calendar este montat pe un platan separat și conectat la mișcare prin cadran.

Termen francez pentru mișcare.

Ora de Greenwich, ora universală sau ora universală coordonată (UTC), exprimă timpul mediu la meridianul zero al orașului Greenwich.
Acest timp universal este acum folosit ca standard internațional în navigație și radio.

Un aliaj de oțel, nichel și crom, plus molibden sau tungsten.
Avantajul acestora este rezistența la rugină și anduranța. In plus, oțelul inoxidabil este nemagnetic.
In clasa ceasurilor de lux, acest material folosit în fabricarea de carcase are din ce în ce mai mulți entuziaști.

Un palet furcă a carui paleți utilizează pietre prețioase.

Tradus: Parașută
Protecție la impact semnată Abraham-Louis Breguet.
Genialul ceasornicar a introdus blocurile de lagăre într-un cadru elastic din oțel pentru a proteja bolțurile arborelui balansierului.

Spre deosebire de repetor, mecanismele de tip passing strike sunt complet autonome. În funcție de structură, orele, precum și sferturile de oră, sunt semnalizate acustic. In plus, un împingător suplimentar poate fi, de asemenea, utilizat pentru a suna ore, sferturi și minute.

Un ceas care are o mișcare de întoarcere automată.

Cu cît un ceas este mai complicat, cu atît sunt folosite mai multe pietre prețioase.
Într-un ceas de înaltă calitate cu înfășurare manuală se utilizează cel puțin 15 pietre, distribuite după cum urmează:
Balansierul are două lagăre cu rulmenți și două pietre finale (lagăre și contra-pivoți) pentru axul balansier, o piatră ca ax și două altele pentru paletele furcii anker care blochează roata de eșapament, totalizînd 7 pietre.
Pietrele mai sunt folosite, de asemenea, și pentru lagărele pivoților și pivoții roților trenului. Două pietre sunt folosite pentru pivoții pîrghiilor, cîte două pentru pivoții trei și patru și pentru pivoții roții de eșapament.
Când 18 pietre sunt folosite, se spune că echipamentul este optim.
Dacă ceasul are un sistem automat de înfășurare și alte complicații, este necesară utilizarea mai multe pietre.

Pentru a reduce rezistența la frecare din lagărele unui ceas mecanic și a crește implicit rezerva de energie, pe ancore și pe elipse se folosesc pietre prețioase.
În ceasurile de înaltă calitate se folosesc pietre prețioase naturale dar și sintetice, precum rubine sau safire.
Aceste pietre sunt împărțite după cum urmează:
Rubine pentru lagăre
Palete
Axe de impuls
Contra-pivot
Calitatea pietrelor prețioase folosite în ceasuri nu este neapărat legată de calitatea per ansamblu a ceasului. Adesea, multe astfel de pietre prețioase pot fi plasate greșit, în locuri unde acestea nu îndeplinesc nici o funcție mecanică.

Această rafinare galvanică este adăugată pentru schimbarea optică, oferind o suprafață strălucitoare radiantă. Placarea cu rodiu protejează de asemenea suprafața, prevenind coroziunea.
Rodiul este un metal obținut din grupul de metale platină și mărește duritatea suprafeței.

Un strat subțire de aur aplicat pe carcasa ceasului.

Platanul este, de asemenea, cunoscut sub denumirea de "soclu".
Pe acesta se montează punțile, pistonul și alte componente ale unui ceas, indicatorul aflîndu-se pe cadran.
Pe partea din spate se poate gasi angrenajul complet, cilindrul cu arcul principal, precum și sistemul de oscilație și eșapamentul.
Platanul are numeroase găuri pentru șuruburi, știfturi și multe alte piese.

Spre deosebire de un platan clasic, în cazul unuia 3/4 întregul angrenaj de roți este plasat sub un platan secundar.
Acest tip de platan este folosit în special în ceasurile englezești, americane și mai ales în ceasurile Glashütte.

Acest metal prețios de înaltă calitate este adesea folosit în producția de carcaselor de ceas.
Metalele prețioase sunt foarte scumpe, datorită rarității, precum și a procesului de extracție elaborat.
Pentru a produce un gram de platină, este nevoie de 300 kg de minereu.
Prin comparație, 1 g de aur necesită doar 100 kg de minereu.
Procesul de manipulare este, de asemenea, extrem de complex, deoarece metalul atinge punctul de topire abia la 1773 grade Celsius.
O carcasă din platină este cu aproximativ 35% mai grea decît una din aur.

Podul este piesă complementară din metal care mișcă cel puțin un pinion dintr-o parte rotativă a unui ceas.
Această componentă este înșurubată pe platanul pe care este amplasat contra-rulmentul.
In mod uzual, podul poartă numele părții sale rotative.
De exemplu, podul care ține roata minutarului este denumit podul roții minutarului.

Ceasurile de mână, spre deosebire de ceasurile de buzunar, sunt purtate în poziții diferite.
Se diferențiază următoarele poziții:
"Coroană orientată în jos"
"Coroană dreaptă"
"Cadran orientat în sus"
"Cadran orientat în jos"
În cazul ceasurilor de precizie, verificarea preciziei se efectuează în aceste poziții.

Ceasurile mecanice sunt printer cele mai precise mecanisme din lume.
Ceasurile moderne cu certificat de cronometru au o deviație de acuratețe mai mică de 0,005%.

Pivoții roții balansierului sunt deosebit de delicați și au tendința de a se rupe chiar și la impacturi ușoare.
Pentru a proteja acești pivoți, a fost necesară creearea unei protecții împotriva șocurilor.

Rulmenții de rubin ai axului balansierului sunt fixați în loc de arcuri ușoare, permițînd rubinelor și pivoților mișcări ușoare, precum și o fixare mai puternică a axului balansierului pe o parte fixă a carcasei, permițând astfel ceasului să absoarbă șocul.
Cerința privind protecția împotriva șocurilor este aceea că, dacă ceasul cade pe o podea de stejar de la 1 metru, balansierului să nu sufere o deteriorare gravă care să ducă la abateri grave de precizie. Printre cei mai cunoscuți producători de astfel de amortizoare de șoc se numără "Incabloc" și "Kif", care continuă să le dezvolte și să le amelioreze, acestea fiind indispensabile lumii moderne a ceasurilor.

Termen derivat din limba greacă, înseamnînd "formă primitivă", "prim" sau "original".
În lumea ceasurilor, prototipul este un eșantion rezultat în urma unei lucrări elaborate înainte ca ceasul să intre în producția de serie.

Rolul acestui instrument este de acela de a măsura frecvența pulsului, care este de obicei folosită în scopuri medicale.
În funcție de design, cronograful poate fi pornit, lăsat să meargă preț de 20 sau 30 de bătăi și apoi oprit, indicatorul aratînd la final rata de impuls calculată pe minut.

Termenul descrie raportul sau proporția unui metal prețios (platină, aur etc.) într-un aliaj.
Puritatea este indicată, de obicei, în mii sau în carate.
Astfel, aurul pur este descris prin valoarea 1000/1000 sau avînd 24 de carate, ceea ce înseamna că un carat corespunde valorii de 1/24, nefracționar, deci 41,6667.
De exemplu, 18 carate sunt egale cu 750/1000 sau aur 750.

Rama este marginea de sticlă a unei carcase.
În ceasurile moderne, inelele rotative de pe marginea unui ceas sunt adesea denumite "rame".
Acestea din urma au de obicei o funcție specială.

Dacă se adună bătăile tuturor pieselor regulatoare, cum ar fi, de exemplu, balansierul, rezultatul este rata bătăii. O vibrație completă rezultă din două bătăi.
De exemplu, fie cazul unui ceas clasic cu o rată de bătaie de 18.000.
Acest lucru înseamnă că ceasul efectuează 9.000 de oscilații totale și 18.000 într-o jumătate pe oră.
Deci, în acest caz, ceasul are o frecvență de 2,5 hertzi.

Numărul de referință este o combinație de numere și litere înscrisă de producători în scopul identificării modelului.
Tipul ceasului, materialul casei, mișcarea, cadranul, acele, brățara și dotarea cu pietre prețioase sunt adesea indicate în acest număr de referință.
Fiecare producător utilizează propriile combinații și diferite lungimi ale numărului de referință.

Ajustarea și setarea generală a unui ceas se numește reglare.

De regulă, ajustarea vitezei unui ceas este efectuată prin reglarea așa-numitului mecanism regulator, acest lucru necesitînd o mare precizie și dexteritate din partea ceasornicarului.
Pentru a facilita acest proces, a fost inventată reglarea fină, în 2 variante.
Una este reglarea gîtului Swan, cealaltă fiind reglarea Tompion.

În regularea profesională, mișcarea este supusă unor circumstanțe diferite, cum ar fi locația și temperaturile.
Conform reglementărilor oficiale, este necesar ca ceasul să fie monitorizat timp de cîteva zile în cel puțin 5 poziții, la două temperaturi diferite (23,8 și 38 ° C).

Remontoarul este dispozitivul mecanic folosit pentru a retensiona arcul din interiorul ceasurilor mecanice atunci cînd acesta este detensionat, reîncărcînd astfel cu energie mecanismul.
Remontoarul simulează mișcarea naturală a mîinii. Aceste dispozitive sunt recomandate pentru ceasurile cu complicații majore, deoarece setarea unui ceas cu aceste complicații poate fi costisitoare și de durată, în cazul ceasul ajunge să fie complet descărcat.

Această funcție permite ca orele, sferturile de ore și minutele să poată fi reproduse acustic prin semnale sonore.
În majoritatea cazurilor sunt folosite două ciocane mici, care, la activare, lovesc un arc sau un gong.
Orele sunt redate cu un ton scăzut și minutele cu unul mai înalt.
Cînd se semnalizează sferturile de oră, notele joase și cele înalte sunt produse alternativ sub formă de șiruri duble.
Repetiția minutelor este o adevarată capodoperă în arta ceasornicăriei, procesul mecanic din spatele aceasteia fiind unul extrem de complicat și elaborat în abordarea sa.

O complicație majoră a unui ceas mecanic care indică timpul prin semnale acustice.
Există mai multe tipuri de repetiții: din oră in oră, trimestrială, din optime în optime, la fiecare 5 minute și la minut.
Cînd butonul prevăzut pentru acest scop este apăsat, mecanismul primește energie și rezultatul este o semnalizare acustică a timpului.
Este important să se asigure că butonul este apăsat pînă la capăt, altfel nu se produce suficientă forță și timpul ar putea fi repetat incomplet.
În cazul designurilor costisitoare și foarte precise, așa-numitul buton "tot sau nimic" asigură ca repetarea ori se produce în mod corespunzător ori deloc.

Este intervalul de timp dintre înfășurarea completă și desfășurarea completă a bariletului care alimentează o mișcare mecanică.

Potențialul energetic care ramîne în barilet după întoarcerea normală a ceasului după 24 de ore.

Cel mai cunoscut parametru de impermeabilitate de 30 de metri (3atm / 3bar) se bazează pe DIN 8310.
Un ceas poate fi declarat "impermeabil" dacă este rezistent la stropire, transpirație sau ploaie.
O altă condiție prealabilă este ca apa să nu poate penetra ceasul la o adîncime de 1 metru și timp de 30 de minute.
Dacă descrierea ceasului este de 30m, 3 bari sau 3atm, aceasta înseamnă că ceasul a fost supus unei presiuni de testare corespunzătoare.
Cu toate acestea, nu se recomandă purtarea ceasului în timpul scufundarilor sau a înotului. Pentru astfel de activități este necesar ca ceasul să fie dotat cu o coroană cu șuruburi.

Această componentă poate fi recunoscută prin dinții dispuși asimetric, fiind situată în mișcarea dintre angrenajul de roți dințate și balansier. Conexiunea este stabilită prin furca anker.

Rotorul este o componentă montată flexibil și utilizată în ceasurile automate. Există o distincție între rotorul central și micro-rotor.
În funcție de proiectarea mecanismului de armare automată, arcul principal este înfășurat într-una dintre cele două direcții ale rotorului – în sensul acelor de ceasornic și în sens contrar acelor de ceasornic.

Fatio de Duillier împreună cu ceasornicarii Peter și Jacob Debaufre au venit cu ideea de a introduce rubine in orificiile pivoților, cu scopul de a prelungi viața ceasurilor si de a le spori precizia.
În 1902 s-au folosit primele rubine produse sintetic care au avantajul de a fi mai dure, mai ușor prelucrabile și mai ieftine.
Singura diferență față de un rubin adevărat constă în producția sa, compoziția fiind aceeași.

Denumită și "bevelling", această tehnică reprezintă un proces de rafinare a carcaselor de ceas și a brățărilor. O muchie decorativă lustruită este încorporată la un unghi de 45°, care de obicei separă două suprafețe satinate una de cealaltă.

Această scală permite calcularea vitezei medii și este utilizată în majoritatea ceasurilor de sport.
Scala tahimetrică este de obicei calibrată pentru o distanță de un kilometru sau o milă. Cronograful este pornit la începutul traseului care trebuie măsurat și oprit la sfîrșit. Ca urmare, indicatorul cronografului va indica numărul scalei tahimetrice la care poate fi citită viteza medie cu care a fost parcursă distanța.

Această scală de cronograf este utilizată pentru a determina distanțele. Principiul se bazează pe diferenta dintre vitezele de propagare a sunetului și a luminii.
De exemplu, distanța de o furtună poate fi determinată prin pornirea cronografului atunci cînd fulgerul luminează intermitent și prin oprirea la auzul tunetului ce-l urmează.
Scala prevăzută în acest scop, care afișează distanța în urma procedeului descris mai sus, se numește scală telemetrică.

Dacă fabricarea unei unități nu durează mai mult de 60 de secunde, capacitatea de producție în serie poate fi determinată cu ajutorul unei scare hectometrice.
Pentru aceasta, cronograful va fi pornit la începutul producției și oprit la finalul procesului.
Un ac pe cadran va indica la final cît de multe unități au fost produse pe oră.

Secunda moartă poate fi găsită în calibre mecanice comune.
Mecanismul numără cinci semi-oscilații la o frecvență de 18.000 (jumătăți de vibrații pe oră) și eliberează cel de-al doilea ac care sare cîte o secundă.

Există două tipuri de ceasuri cu secundar central.
În cazul secundarului cu trecere directă, acesta se află direct în fluxul de forță, pe cînd în cazul celei de-a doua mișcări, secundarul este independent de mișcarea mecanismului propriu-zis.
Secundarul este poziționat în centrul cadranului. Pentru a-i asigura spațiu suficient, arborele minutarului este găurit.

Secundarul este un ac mare care indică, după cum o sugerează numele, secundele.
Această funcție a fost dezvoltată de Jost Bürgi în 1597 și azi doar cu greu ne-am putea imagina cum ar arăta lumea ceasurilor fără ea.

Termenul secundă, precum și durata acesteia au fost schimbate de mai multe ori de-a lungul anilor.
În prezent, durata unei secunde este definită după cum urmează:
O secundă este corelativul a 9.192.631.770 vibrații electromagnetice a unui electron dintr-un atom de cesiu. Aceast standard a fost stabilit în 1967.

Secunda centrală indirectă este acționată din afara fluxului mecanismului roții.

Un ac secundar plasat ca indicator independent pe cadran.
În designul tip săpunieră, secunda mică este în unghi drept față de coroană, fiind poziționată la ora 6.
In varianta designului Lepine, secunda mică și coroana sunt plasate pe linie la ora 9.

Acestea sunt semne de control care indică rezultatele testării materialului, precum și unde și cînd a fost ștanțat.
Numerele de referință și de serie pot fi adesea găsite sub această formă.

Un tip de marcaj folosit de ceasornicari pentru a verifica activitățile desfășurate după o reparație sau o inspecție. Cele mai multe sunt observate pe dosul ceasului.

Pe 6 decembrie 1886, a fost adoptată legea privind controlul voluntar al calității ceasurilor de buzunar.
Această lege constituie temeiul juridic al "Sigiliului de la Geneva", clarificînd cerințele de calitate necesare pentru fabricarea ceasurilor la Geneva.
În 1957, această prevedere a devenit foarte strictă, toate ceasurile produse trebuind să îndeplinească 11 criterii de calitate.
Numai ceasurile care îndeplineau toate cele 11 cerințe primeau Sigiliul, precizia ramînînd unul dintre punctele critice testate.
Astăzi, lucrurile stau cumva diferit, deoarece ultima versiune a Sigiliului ce datează din 22 Decembrie 1994 se limitează doar la controlul calității pieselor individuale, producția, execuția tehnică și acuratețea nemaifiind verificate sau normalizate.

Principalul criteriu și principala cerință ramîn fabricarea și prezentarea ceasului în Cantonul Geneva.

Una dintre cele mai populare și, în acelasi timp, elaborate decorațiuni de poduri. Acestea sunt folosite numai pentru calibre de înaltă calitate.

Sistemul de pîrghii ce controlează cronograful.
În funcție de calibrul utilizat, acest sistemul de pîrghii are diferite forme.
Pozițiile de pornire, oprire și neutru sunt controlate prin intermediul acestei componente.
Alternativele la acest sistem sunt sistemul de roți în coloană și sistemul de came.

Smalțul este o substanță lucioasă opacă aplicată ca strat de protecție.
În industria de ceasuri, smalțul este folosit în principal pentru decorarea cadraneler și carcaselor.
Principalele componente ale smalțului sunt nisipul de cuarț și fluorsparul.
Acestea sunt amestecate cu oxid de plumb, borax și sifon.
Amestecul este apoi topit la o temperatură de 1200 grade Celsius și imediat stins, producînd boabe care mai tîrziu sunt amestecate cu coloranți.
La sfîrșitul secolului, cadranul din smalț era prezent aproape în toate ceasurile, acesta devenind treptat foarte rar, în principal datorită costurilor ridicate de producție.

O formă specială de smalț, care utilizează pereți despărțitori (cloisons) foarte subțiri (0,007 mm -1 mm), prin care diferitele zonele colorate sunt separate cu smalț.
Sarcina partiționarilor este aceea de a plasa acești pereți despărțitori cu ajutorul unui fir de aur, astfel încît să se formeze un model pe cadran. Secțiunile rezultate sunt umplute cu pînă la 5 straturi de smalț (flux de sticlă) cu ajutorul unei pene de gîscă.
Fiecare aplicație de culoare este supusă unui proces de ardere în care se conectează straturile inferioare cu cele superioare, producîndu-se astfel colorarea dorită.
În cele din urmă, întreaga suprafață este lustruită pînă cînd devine netedă și uniformă.

Spiralul balansierului, sau arcul de echilibru reprezintă inima fiecărui ceas mecanic, conectînd capătul interior și cel exterior al balansierului cu furca anker.
Lungimea sa determină momentul de inerție și durata de oscilație, asigurînd o oscilație uniformă a balansierului.
Astfel, în majoritatea ceasurilor se poate găsi un așa-zis "stud", cu care se poate ajusta lungimea arcului de echilibru.
Precizia unui ceas este, prin urmare, foarte dependentă de această componentă, deoarece dacă spiralul este prea scurt, ceasul va merge prea repede și viceversa.
E de amintit, de asemenea, că nu doar lungimea, dar și materialul și forma acestei componente sunt semnificative, deoarece trebuie să fie capabilă să se întindă și să se contracteze de 200.000.000 de ori pe an.
Un spiral de balansier cântărește circa 2 miligrame și cu toate astea poate suporta o rezistență de 600 de grame.

Inventat în 1675 de Christian Huygens, acest tip de spirală se găsește rareori în segmentul ceasurilor de lux de astăzi.
Punctele de plecare ale axului de echilibru al știftului balansierului sunt pe un singur nivel. Dezavantajul acestui tip de construcție este dezvoltarea concentrică inexactă a spiralei în expansiune și coalescență. Acest lucru afectează negativ rata de precizie.
Cu toate acestea, folosind o formă specială, acest dezavantaj poate fi contracarat.

Ștecheta este fixată fie pe placă, fie pe trăgaciul de echilibrare.
Aceasta este o mică bucată de metal atașată sau lipită la capătul exterior al balansierului.

Componente neasamblate dintr-un angrenaj

Polimetil metacrilat.
Acest plastic a fost folosit pentru fabricarea de geamuri de ceasuri pînă în anii 1980.

Spre deosebire de poduri, aceste piese sunt doar înșurubate la marginea platanului.
Există două tipuri de astfel de știfturi, de echilibru și de eșapament.

Această funcție permite oprirea voluntară a secundarului, permițînd astfel setarea exactă a timpului în secunde. Aceasta necesită eliberarea remontoarului atunci cînd secundarul este la "12". După apăsarea remontoarului, secundarul se repune în mișcare.

Un tip de carcasă de ceas protejat integral de carcasă – pe langă obișnuitul capac metalic posterior, acesta dispune și de un capac metalic cu balama care rabatează deasupra geamului cristal, menit să-l protejeze.

Această bară subțire este utilizată pentru a fixa brățara de carcasa ceasului.
Telescopul este prezent la fiecare capăt și are capete dotate cu un știft mobil cu arc. Pentru a încadra o brățară, capetele trebuie să fie presate și ghidate între găurile prevăzute în acest scop din carcasa ceasului.

Cronometrele și cronografele se încadrează în această categorie.
Timerele sunt utilizate pentru măsurarea și afișarea intervalelor de timp mai mici.

Tourbillonul a apărut din spiritul inventiv al nimeni altuia decît al ceasornicarului de primă clasă Abraham-Louis Breguet.
Ideea din spatele acestei invenții este contracararea forței gravitaționale, care influența puternic sistemul oscilant în timpul mișcării mecanice.
Într-un tourbillon, întregul sistem de eșapare și oscilație este instalat într-un fel de cușcă, care de obicei se rotește într-un minut în jurul axei proprii.
Acest lucru duce la anularea forței gravitaționale, dacă ceasul se află în poziție verticală.
Dacă ceasul este în poziție orizontală, tourbillonul nu are nicio influență. Primul ceas de mînă cu această funcție suplimentară a fost prezentat la un concurs de cronometre.